O tigare stinsa isi traia ultimul fum in scrumiera alba din fata sa. Forma din fata lui, iubita lui , astepta avida aparitia cuvintelor lui, vidul buzelor lui o facea sa atinga agonia disperarii. Un zambet ii stergea fata impietrita, era atat de frumoasa in agonia ei, avida de vorbele lui care nu apareau pe cerul timpanelor sale, intunencand irisul ochilor ei, aruncand-o in bezna nesigurantei...- Stii, am batut la usa inimii tale, si nu ai lasat privirea mea decat sa intrepatrunda prin lantul ce il ferecau, campia ei... Am cautat sa aprind lumini in negura ce se asternea in fata ochilor mei... Dar tu nu erai acolo... Si in lipsa ta am scris acele cuvinte...
(...)
