confuz... drept...

Fumul de tigare ii trezea simturile, tragea insetat, avid. Drumul atat de cunoscut si batatorit de urma pasilor sai in trecerea sa prin viata era doar drumul spre casa. Un zambet sters inecat de fum isi facea loc timid. Zambea din cauza ei, il dorea atat de mult, se bucura sub orice atingere sau privire a sa, dar el... Dar el dorea sa ii ofere un nou, sa o faca sa se bucure de frumusetea dragostei, de puritatea sentimentelor.
Dar el, el era rece, ii era indiferenta desi ii placea sa o vada fericita, el inca se zbate in indiferenta si incapacitatea de nou, el inca traieste cu imaginea unei vechi ei sterse... Pasii ii erau apasati lasand in urma lor cuvinte sentimente, pe acel pavaj batatorit de vreme. Simtea o transpiratie rece care ii incretea trupul, il chinuia inca imaginea ei, se opri brusc. Era in fata casei ei, nu intelegea de ce se oprise, privirea i se ridica instinctiv catre o fereastra deschisa, fereastra la care ei priveau imbratisati trectorii, fereastra bucuriei lor, cate imagini s-au desfasurat prin dreptul ei, iar pentru ei timpul se oprise. O perdea alba ii facea cu mana sub adierea vantului cald de vara, incerca sa o regaseasca in intunericul incaperii, imaginile i se derulau repetitiv, obsedant...
- Esti nebun, isi spuse incet. De ce te chinui singur, de ce suflii peste praful uitatrii asezate peste voi, stii ca nu iti va face bine, iar cel care va ramane suspendat in propria nebunie a sentimentelor vei fi tu... Haide, haide sa mergem acasa, isi facea singur vant din calea disperarii, dar picioarele nu il ascultau, erau infipte in asflatul cald, mixtura i se lipise de talpi. Isi indoii usor genunchiul sprijinindu-se de coltul blocului din spatele sau. Cauta cu disperare in negrul buzunarelor pachetul de tigari, plamanii erau insetati. Tigarea isi gasi linistea pe buzele uscate, zdrentuite de muscaturile disperarii. Spera ca ea va aparea in cadrul acela, simtea nevoia sa o zareasca, chiar si pentru o secunda...
- Ce faci?
Intrebarea ii spargea timpanul, sageata intrebarii simple il trezii din visare. Vocea, vocea aceasta ii este atat de cunoscuta, atat de draga, nebunia dorului exploda in pieptul sau, repsiratia i se oprii brusc, tigarea ii aluneca din mana stingandu-se in mii de explozii mici.
- Fumez, spuse el incercand sa isi controleze sentimentele, vocea, trupul. Se intoarse incet catre ea, simtind cum totul se invartea confuz...
(va urma...)

un nou

Soarele ii atingea timid fata, zambea uitandu-se la albastrul cerului, cat de frumos era, o panza albastra pe care ea putea sa scrie din nou, pe care va putea sa isi intinda nebunia viselor. Zambea. Era doar o noua dimineata in care ea visa la un nou, doar un nou...
Pasii ii goneau pe asfaltul cald lasand in urma sa o urma timida de nou. Se grabea, nu stia spre ce dar se grabea, ii facea bine aerul caldut al diminetii, razele ii loveau corpul alb, reflectand in jurul ei un fel de aura...
Ochii scaparau in cautarea noului, dar nu gasea nimic din ceea ce stia, totul se schimbase totul era mai luminos, plin de viata. Cantecul pasarilor ii alintau timpanele, ii desmierdau cantecul trist al sufletului.
In coltul strazii un cersetor isi plangea destinul, o palarie invechita de ploaie si vant statea in fata lui. Se opri cautand in buzunarul hainei niste bani, macar cu asta ii putea alina suferinta batranului. Isi ridica usor ochii spre ea, iar negrul nebuniei din ochii lui o aruncara in prapastia disperarii... Erau atat de frumosi, dar tristi... Cateva monede alunecau din palma sa in infinitule neputintei...
- Multumesc, spuse batranul chinuit de rusinea neputintei. De ce esti trista frumoaso? Inca ai ochii umezi, albastrul lor este tulburat de nesomnul sufletului tau, iar corpul tanjeste dupa ceva, iti lipseste inca..
Vorbele cersetorului i se infingeau adanc in minte, simtea cum taisul ascutit al lor ii spulbera linistea, dorinta de nou devenise brusc un fir de praf purtat de vantul neputintei sale. Nu intelegea cum un strain poate trece dincolo de hainele si trupul sau, gasindu-si linistea in cartea inimii sale, carte pe care o stie...
- Stii, vocea ii era o flacara stinsa de disperare, nu te cunosc, dar tu ma intrigi. Cum vezi ceea ce se intampla cu mine, voiam doar sa uit, sa incep o zi noua, un nou inceput, dar tu ma arunci in flacarile iadului sufletului meu... De ce?
- Daca fugi de tine, nu vei reusi sa intelegi de ce esti singura, de ce drumul vostru s-a sfarsit in fata zidului tau. Inca te face sa tresari orice amintire a lui, sau a voastra, inca noul nu va avea loc in viata ta atat timp cat tu continui sa te minti, la fel cum ai facut-o cu el... Si vei ramane singura in desertul indiferentei, iar oaza dragostei lui va ramane doar o iluzie.
Isi scutura capul , ii venea sa urle, voia sa uite si se trezeste totusi in fata aceluiasi lucru: neputinta greselii sale.
- Am incercat sa vorbesc cu el, dar nu a vrut sa ma asculte, stins glasul ei nu primea raspuns, isi ridica privirea spre batran, dar el nu era acolo, era doar un colt de strada pustiu imbracat de pavjul vechi stricat de plumbul ploilor de vara...
(va urma...)

dimineata lui

Mirosul cald de cafea ii inunda somnul, ii destrama visul. Era placerea diminetii lui mirosul cald de cafea si sarutul dulce al buzelor ei care ii mangaiau fata.
- Neata, sopti vocea blonda.
Isi deschise ochii privind-o imbracata cu camasa lui, era frumoasa, blondul carliontat lumina camera lor.
- Buna, spuse el ridicandu-se usor din patul dragostei lor. Ii incadra fata in palmele sale, atingandu-i usor buzele intr-un sarut cald ca dimineata primaverii, dar era doar un sarut amar, daca ar stii... Pasii ii se indreptau catre baie, lasand-o in urma sa zambind vesel.
Ajuns in fata oglindei se uita la el, care el, un el pierdut fericit dar pustiu... Cat a putu sa il rascoleasca imaginea ei desculta, sclipirea calda cand o atingea, tremuratul corpului ei, si era desculta... Doar o naluca, ar fi vrut sa fie doar o naluca, dar vocea ei inca ii incalzea timpanele, ii oferea linsitea nelinsitii dinaintea furtunii...
Isi aseza fata in deschizatura palemelor lasand apa rece sa il trezeasca. Se intoarse in dormitor, ea il astepta intinsa, zambind copilareste de goliciunea lui. O facea sa il doreasca, simtea corpul cum ii vibreaza de dorul bratelor sale puternice, de cuvintele placerii inscrise in spatele sau de unghiile placerii. Se aseza langa ea, incolacindu-si bratul dupa trupul ei, intinzand mana libera catre ceva, ochii ei incepeau sa licareasca. Stia ca o pacaleste, mereu o face sa il doreasca, dar cauta cu cealalta mana ceasca de cafea, se intoarse brusc intinzandu-i elixirul diminetii lor, zambetul lui se transforma intr-un ras galagios.
- Stiai ca imi caut cafeaua...
- Pai asa ma pacalesti mereu, spuse ea ascunzandusi fata in pieptul sau. Ii simtii privirea care o devora, si mana care ii descheia nasturii in cautarea goliciunii ei... Ii simtea corpul vibrind la fiecare atingere, camasa era acum doar un fost detaliu, in timp ce ea se arcuia la desmierdarea degetelor sale. Se plimba incet in goliciunea ei, transformadu-i linistea intr-un vulcan, lasa ceasca de cafea sa alunce goala pe pardoseala. Ii simtea mainile cum ii cuprind mijlocul, iar sarutarile sale ii calmau nelinistea gatului, il dorea, dorea sa fie iubita, alintata, aruncata pe varful placerii...
- Sarutul tau imi da fiori, sopti ea incet, simtindu-se inecata in cascada dorintei. Se retrase usor uitandu-se la sclipirea soarelui ce devenise trupul ei, ii placea strigatul dorintei ce il putea citii in ochii ei, nebunia disperarii dorului de el ....
(va urma..)