mult timp....

Ochii ii scaparau diamante de suflet:
- Prea mult timp, a trecut prea mult timp... Nu pot, nu mai pot, disperarea raspunsului tau, vidul din gheata vorbelor tale... Lipsa ta, a noastra, dorinta de a te avea in brate si de a-mi mangaia trupul...
Privirea lui arunca fulgere in trupul ei, o rascolea, cauta un raspuns in furtuna din ochii ei...
- Da, a trecut mult timp, vocea lui era stinsa, mistuita de dorul de ea. As fi nebun sa spun ca nu imi este dor de noi, de tine, de noptile albe, dar tu ai fost un dar care ai transformat tot ce am fost intr-un "dar...". Si totusi un nou, un nou inceput este alegerea pe care am facut-o, pentru binele meu si visele ei.
Camera cafenelei devenea din ce in ce mai mica, peretii ii strangeau plamanii. Vorbele lui erau cutite ce scaparau din interiorul corpului ei catre hainele ce o imbracau. Timpul se oprise in loc pentru ea... totul era pierdut... rasuflarea sufletului se stinse in tremurul barbiei.
- As vrea sa spun ca imi pare rau, dar as mintii... Alegerile tale te-au costat totul, lacrimile tale pateaza un trecut ce incerci in zadar sa il readuci la viata. El se ridica lasand mana sa ii alunece peste obraji ei brazdati de lacrimi.
- Nu, te rog nu pleca, spuse ea cu o voce stinsa...
- E tarziu, cineva ma asteapta acasa, iar tu nu esti decat un trecut care imi facea rau, iar acum doar o indiferenta este sentimentul ce il am pentru tine.
Sufletul ii urla, scrijelea turbat carcasa de carne ce il inconjura...
(va urma...)

o usa

O tigare stinsa isi traia ultimul fum in scrumiera alba din fata sa. Forma din fata lui, iubita lui , astepta avida aparitia cuvintelor lui, vidul buzelor lui o facea sa atinga agonia disperarii. Un zambet ii stergea fata impietrita, era atat de frumoasa in agonia ei, avida de vorbele lui care nu apareau pe cerul timpanelor sale, intunencand irisul ochilor ei, aruncand-o in bezna nesigurantei...
- Stii, am batut la usa inimii tale, si nu ai lasat privirea mea decat sa intrepatrunda prin lantul ce il ferecau, campia ei... Am cautat sa aprind lumini in negura ce se asternea in fata ochilor mei... Dar tu nu erai acolo... Si in lipsa ta am scris acele cuvinte...
(...)

o cafea (2)

Digul servetelului incerca sa opreasca raul lacrimilor sale, suspina tremurat. Incerca sa se linisteasca, trebuia sa poarte o discutie cu el pentru ca poate era unica sansa ce ii era acordata, ultima raza din intunericul disperarii.
- Demul mi-ai spus "Te voi iubi toata viata!", cuvintele astea mi-au ramas intiparite in suflet, si oricat as vrea sa le sterg nu pot... Cel mai rau este ca de fiecare data cand incerc sa le sterg constat ca langa ele sunt scrise aceleasi cuvinte, doar ca sunt scrise de mine pentru tine...
Privea forma din fata sa, forma care pana nu demult era iubita lui, cuvintele nu puteau sa le stearga, sentimentele erau mult prea tari, ametitoare... Incerca sa priveasca dincolo te atingerea amintirilor care ii strabateau mintea, de rascolirea trecutului care aprindea iadul dorintei, incerca sa citeasca ceea ce voia sa ii spuna... Ar fi vrut sa o stearga, dar, dar ea era un dar. Un dar doar al lui, un cadou ce il urcase coborase, arunca aducea... Impotrivirea rationalului incerca sa ii deschida gura inclestata, cuvintele disperarii invenitate de durere voiau sa se abata asupra ei, dar inima ii contracta tot corpul in dorinta de a intelege, de a primi un raspuns, o raza de lumina in infinitul iubirii ei. Fumul tigarii ii stingea dorul vorbelor, se impletea incet in camera cafenelei, rosul strident al mesei era pal in fata nebuniei... Privea chipul aprins al fostei iubite, lacrimile ce ii spalau fata, tremuratul mainilor, camsa mototolita, descultul picioarelor in aceea noapte...

O cafea

Rosul mesei ii distrugea irisul, gandurile ii erau precum gloantele intr-un incarcator, incarcator pe care incerca sa il iroseasca prin apasarea tragaciului gurii sale, dar toate se blocau, facand arma inutila in fata ei. Astepta biciul vocii ei sa il trezeasca din disperarea neputintei. Tot drumul de la coltul blocului ei a fost neputincios, nu a putut sa se impotriveasca ei. Ea l-a rugat sa discute la o cafea, iar el a dat muriband din cap, un da care alta data nu ar fi aparut pe buzele sale, dar dorul il mistuieste avid.

- Stiu ca nu meritam sa iesim, dar cred ca, vocea ei tremura, incerca sa isi gaseasca ideile sa aibe o cursivitate, un sens, o directie, dar se trezea singura in desertul cuvintelor.

"nu meritam sa iesim" cuvintele il faceau sa tresara, isi ridica incet privirea... Merita mai mult decat o jalnica de cafea, merita totul, dar, exista un dar care il facea sa o urasca, desi o vedea precum un dar infinit... Mana isi cauta linistea pachetului de tigari asezat pe masa cu fata rosie. Flacara brichetei aprindea nebunia ochilor sai. O privea in ochi, calzi precum o adiere de vara, tristi precum o frunza de toamna ce paraseste infinitul copacului sau. Putea vedea in ochii ei o lacrima care isi facea loc in coltul ochilor ei, lacrima pe care pleoapele o tineau atat de strans in brate, nelasand-o sa alunece pe obraji si sa se piarda in infinitul rece al mesei.

- Stii, nu stii nimic. Sau poate stii, dar sunt pur si simplu curios. Ce vrei? Ce poate schimba ceea ce ai facut?

Vocea lui ii scrijelea inima, lasand in urma lor santuri de sange cald, sangele dragostei sale. Incerca sa se desmeticeasca din palmele cuvintelor sale, trebuia sa fie coerenta, simtea tremurul plecarii in vocea lui, trebuia sa gaseasca exact ceea ce trebuia ca sa il tina langa ea, sa il faca sa o asculte.

- Imi pare rau. Sincer imi pare rau, stiu ca am gresit, lacrimile se desprinsera din inclestarea pleoapelor, alergand nebuneste pe catifelarea obrajilor, atingandu-se reciproc pe barbie, spargandu-se infinit de masa rosie... Plangea, dar plansul ei era unul copilaresc, un plans sincer, trist, acumulat in spatele disperarii...

(va urma...)

confuz... drept...

Fumul de tigare ii trezea simturile, tragea insetat, avid. Drumul atat de cunoscut si batatorit de urma pasilor sai in trecerea sa prin viata era doar drumul spre casa. Un zambet sters inecat de fum isi facea loc timid. Zambea din cauza ei, il dorea atat de mult, se bucura sub orice atingere sau privire a sa, dar el... Dar el dorea sa ii ofere un nou, sa o faca sa se bucure de frumusetea dragostei, de puritatea sentimentelor.
Dar el, el era rece, ii era indiferenta desi ii placea sa o vada fericita, el inca se zbate in indiferenta si incapacitatea de nou, el inca traieste cu imaginea unei vechi ei sterse... Pasii ii erau apasati lasand in urma lor cuvinte sentimente, pe acel pavaj batatorit de vreme. Simtea o transpiratie rece care ii incretea trupul, il chinuia inca imaginea ei, se opri brusc. Era in fata casei ei, nu intelegea de ce se oprise, privirea i se ridica instinctiv catre o fereastra deschisa, fereastra la care ei priveau imbratisati trectorii, fereastra bucuriei lor, cate imagini s-au desfasurat prin dreptul ei, iar pentru ei timpul se oprise. O perdea alba ii facea cu mana sub adierea vantului cald de vara, incerca sa o regaseasca in intunericul incaperii, imaginile i se derulau repetitiv, obsedant...
- Esti nebun, isi spuse incet. De ce te chinui singur, de ce suflii peste praful uitatrii asezate peste voi, stii ca nu iti va face bine, iar cel care va ramane suspendat in propria nebunie a sentimentelor vei fi tu... Haide, haide sa mergem acasa, isi facea singur vant din calea disperarii, dar picioarele nu il ascultau, erau infipte in asflatul cald, mixtura i se lipise de talpi. Isi indoii usor genunchiul sprijinindu-se de coltul blocului din spatele sau. Cauta cu disperare in negrul buzunarelor pachetul de tigari, plamanii erau insetati. Tigarea isi gasi linistea pe buzele uscate, zdrentuite de muscaturile disperarii. Spera ca ea va aparea in cadrul acela, simtea nevoia sa o zareasca, chiar si pentru o secunda...
- Ce faci?
Intrebarea ii spargea timpanul, sageata intrebarii simple il trezii din visare. Vocea, vocea aceasta ii este atat de cunoscuta, atat de draga, nebunia dorului exploda in pieptul sau, repsiratia i se oprii brusc, tigarea ii aluneca din mana stingandu-se in mii de explozii mici.
- Fumez, spuse el incercand sa isi controleze sentimentele, vocea, trupul. Se intoarse incet catre ea, simtind cum totul se invartea confuz...
(va urma...)

un nou

Soarele ii atingea timid fata, zambea uitandu-se la albastrul cerului, cat de frumos era, o panza albastra pe care ea putea sa scrie din nou, pe care va putea sa isi intinda nebunia viselor. Zambea. Era doar o noua dimineata in care ea visa la un nou, doar un nou...
Pasii ii goneau pe asfaltul cald lasand in urma sa o urma timida de nou. Se grabea, nu stia spre ce dar se grabea, ii facea bine aerul caldut al diminetii, razele ii loveau corpul alb, reflectand in jurul ei un fel de aura...
Ochii scaparau in cautarea noului, dar nu gasea nimic din ceea ce stia, totul se schimbase totul era mai luminos, plin de viata. Cantecul pasarilor ii alintau timpanele, ii desmierdau cantecul trist al sufletului.
In coltul strazii un cersetor isi plangea destinul, o palarie invechita de ploaie si vant statea in fata lui. Se opri cautand in buzunarul hainei niste bani, macar cu asta ii putea alina suferinta batranului. Isi ridica usor ochii spre ea, iar negrul nebuniei din ochii lui o aruncara in prapastia disperarii... Erau atat de frumosi, dar tristi... Cateva monede alunecau din palma sa in infinitule neputintei...
- Multumesc, spuse batranul chinuit de rusinea neputintei. De ce esti trista frumoaso? Inca ai ochii umezi, albastrul lor este tulburat de nesomnul sufletului tau, iar corpul tanjeste dupa ceva, iti lipseste inca..
Vorbele cersetorului i se infingeau adanc in minte, simtea cum taisul ascutit al lor ii spulbera linistea, dorinta de nou devenise brusc un fir de praf purtat de vantul neputintei sale. Nu intelegea cum un strain poate trece dincolo de hainele si trupul sau, gasindu-si linistea in cartea inimii sale, carte pe care o stie...
- Stii, vocea ii era o flacara stinsa de disperare, nu te cunosc, dar tu ma intrigi. Cum vezi ceea ce se intampla cu mine, voiam doar sa uit, sa incep o zi noua, un nou inceput, dar tu ma arunci in flacarile iadului sufletului meu... De ce?
- Daca fugi de tine, nu vei reusi sa intelegi de ce esti singura, de ce drumul vostru s-a sfarsit in fata zidului tau. Inca te face sa tresari orice amintire a lui, sau a voastra, inca noul nu va avea loc in viata ta atat timp cat tu continui sa te minti, la fel cum ai facut-o cu el... Si vei ramane singura in desertul indiferentei, iar oaza dragostei lui va ramane doar o iluzie.
Isi scutura capul , ii venea sa urle, voia sa uite si se trezeste totusi in fata aceluiasi lucru: neputinta greselii sale.
- Am incercat sa vorbesc cu el, dar nu a vrut sa ma asculte, stins glasul ei nu primea raspuns, isi ridica privirea spre batran, dar el nu era acolo, era doar un colt de strada pustiu imbracat de pavjul vechi stricat de plumbul ploilor de vara...
(va urma...)

dimineata lui

Mirosul cald de cafea ii inunda somnul, ii destrama visul. Era placerea diminetii lui mirosul cald de cafea si sarutul dulce al buzelor ei care ii mangaiau fata.
- Neata, sopti vocea blonda.
Isi deschise ochii privind-o imbracata cu camasa lui, era frumoasa, blondul carliontat lumina camera lor.
- Buna, spuse el ridicandu-se usor din patul dragostei lor. Ii incadra fata in palmele sale, atingandu-i usor buzele intr-un sarut cald ca dimineata primaverii, dar era doar un sarut amar, daca ar stii... Pasii ii se indreptau catre baie, lasand-o in urma sa zambind vesel.
Ajuns in fata oglindei se uita la el, care el, un el pierdut fericit dar pustiu... Cat a putu sa il rascoleasca imaginea ei desculta, sclipirea calda cand o atingea, tremuratul corpului ei, si era desculta... Doar o naluca, ar fi vrut sa fie doar o naluca, dar vocea ei inca ii incalzea timpanele, ii oferea linsitea nelinsitii dinaintea furtunii...
Isi aseza fata in deschizatura palemelor lasand apa rece sa il trezeasca. Se intoarse in dormitor, ea il astepta intinsa, zambind copilareste de goliciunea lui. O facea sa il doreasca, simtea corpul cum ii vibreaza de dorul bratelor sale puternice, de cuvintele placerii inscrise in spatele sau de unghiile placerii. Se aseza langa ea, incolacindu-si bratul dupa trupul ei, intinzand mana libera catre ceva, ochii ei incepeau sa licareasca. Stia ca o pacaleste, mereu o face sa il doreasca, dar cauta cu cealalta mana ceasca de cafea, se intoarse brusc intinzandu-i elixirul diminetii lor, zambetul lui se transforma intr-un ras galagios.
- Stiai ca imi caut cafeaua...
- Pai asa ma pacalesti mereu, spuse ea ascunzandusi fata in pieptul sau. Ii simtii privirea care o devora, si mana care ii descheia nasturii in cautarea goliciunii ei... Ii simtea corpul vibrind la fiecare atingere, camasa era acum doar un fost detaliu, in timp ce ea se arcuia la desmierdarea degetelor sale. Se plimba incet in goliciunea ei, transformadu-i linistea intr-un vulcan, lasa ceasca de cafea sa alunce goala pe pardoseala. Ii simtea mainile cum ii cuprind mijlocul, iar sarutarile sale ii calmau nelinistea gatului, il dorea, dorea sa fie iubita, alintata, aruncata pe varful placerii...
- Sarutul tau imi da fiori, sopti ea incet, simtindu-se inecata in cascada dorintei. Se retrase usor uitandu-se la sclipirea soarelui ce devenise trupul ei, ii placea strigatul dorintei ce il putea citii in ochii ei, nebunia disperarii dorului de el ....
(va urma..)

dimineata ei

O raza pierduta de soare ii atingea genele grele, care ascundeau ochii plansi, secati de dor, de jale, doar cearceaful alb patat de nelinistea ei ascunde inca multe cuvinte doar de ea stiute, inca urla dupa trupul lui, inca ii simte atingerea jucausa pe fata... Isi stranse genunchii goi la pieptul rece, ghemuit in pat ochii ii deveneau rosii, totul era pierdut, el ea ei... Nu a vrut sa o ascutle, nu a dorit sa stie nimic, a plecat in drumul sau lasand-o singura in strada sufletului sau.
Se ridica incet in lumina firava care ii lumina camera, e timpul sa plece, este o alta zi in care se va gandi la el, desi nu ii face bine, dar totusi.... Amintirile se napusteau asupra ei precum vulturii asupra unui cadavru, si ii smulgeau nelinistea ii sfasiau inima, destul! Gata, isi spuse ea scuturand din cap, corpul ei alb se indrepta spre sifonier, isi va alege tinuta pentru ziua de azi, si va pleaca.
Va parasi casa disperarii si va pleca. Isi stranse pumnii, masurand cu ochii sifonierul plin de haine, inchise ochii si alesese la intamplare hainele, le imbraca in fuga si iesi pe usa, era tarziu, va intarzia din nou... Dar e ultima data isi spuse zambind amar, ascunzandu-si mainile reci in buzunare. De astazi va fi un nou inceput, spuse imingand in usa blocului. Soarele ii zambea, ploaia lacrimilor sale se uscase, totul era uscat afara, totul va fi bine...

si cand vei seca sub disperarea neputintei, sufletul meu te va umezi, te va readuce la viata... vei dori sa gusti gustul dulce al buzelor mele, dar carnea lor iti va atinge doar gatul usor arcuit, si vei dori sa iti gasesti linistea nebuniei tale, dar templul limbei mele va fi ocupat cu varful cal al sanului tau, si te vei incorda su apasarea ei usoara....

o raza peirduta de soare ii atingea genele grele, care ascundeau ochii plansi, secati de dor, de jale, doar cearceaful alb patat de nelinistea ei ascunde inca multe cuvinte doar de ea stiute, inca urla dupa trupul lui, inca ii simte atingerea jucausa pe fata,...

drumul

mergea grabit fara sa priveasca in urma, ploaia rece ii strecura lacrimi pe obraji, dar nu erau ale sale... Oare? Oare erau doar picaturi de ploaie sau nebunia dulce a disperarii ei il daduse peste cap, inca tresarea la atingerea lui, a simtit cum trupul ei urla de dor, cum venise ea desculta, dupa el... si inca il face sa dispere... inca este ea cea care ii bantuie noptile, si de acum va fi si mai greu.. Ce voia sa ii spuna, intrebarea asta ii va distruge nelinistea, si el a plecat...
Isi adancii mainile in buzunarele pantalonilor, grabind pasul spre centrul orasului, incercand sa uite, sa se gandeasca la persoana care il astepta, la imaginea ei incadrata de parul blond carliontat, si ochi verzi de smarald, dar totusi reci... Aceste comparatii nu ii fac bine, nu il vor ajuta sa mearga mai departe, dar... dar ii lipseste, nu nu imi lipseste spuse el aprinzand alta tigare. De maine totul se va termina. Maine va pleca departe, si acolo departe nu va avea timp sa se gandeasca la ea. Zambii amar, stia ca se minte singur, dar...
Hmm de maine va fi un nou inceput, maine avionul il va duce in inaltul cerului, in tara care ii va devenii noua casa. Si poate, poate va fi o alta care ii va desmierda inima si incalzii sufletul, un nou inceput, il asteapta un nou inceput fara ea...
Pasii i se oprira pe asfaltul rece, a ajuns, iar ea il asteapta infrigurata, uitandu-se cu teama la ceas.
- Buna, spuse el, scuze pentru intarziere, dar ploaia asta..
- Buna, nu este nici o problema, spuse ea zambind. Mergem la un film?
- Da, spuse el, simtindu-i mana ei agatandu-se de bratul sau. Mergem la un film...

el

nu fugise in viata ei dupa cineva, dar nu mai putea rezista, ii era dor de el, de ei, dorinta ii urla in trup. Nu a coborat scarile atat de repede niciodata, iesi in strada si il vazu inca rezemat fumandu-si tigarea. Strada o traversa gonind precum un nebun dupa o naluca, si se oprii in fata lui.
- Buna. Ce faci?
Isi ridica usor privirea uitandu-se la ea, ii vedea sclipirea din ochi, camasa mototolita de ganduri, pantalonii luati in graba, si talpile desculte pe asfaltul rece. Nu o vazuse nicodata in halul asta, atat de dezordonata, atat de neatenta la cum arata, atat de frumoasa, inima ii tresarii, imaginele incepusera sa ii fuga prin minte... Un zambet murdar ii aparu pe fata impietrita, incepuse sa ploua, ii cuprinse fata cu mainile, simtind atingerea catifelata a parului ei dezmierdandu-i mainile:
- Esti desculta, si afara a inceput sa ploua...
- Da? spuse ea uitanduse la goliciunea picioarelor, simtindu-se stanjenita dar vesela, sclipirea din ochii i se intensifica cu fiecare atingere a degetelor lui, pe fata ei vulcanica. Nu mi-am dat seama, voiam sa vorbesc cu tine...
Zambetul lui devenii amar, incepu sa se teama de ceea ce va urma, de lucruri care il vor face sa ajunga iar in haosul nebuniei sentimentelor ei, iar se va pierde in tunelul disperarii, nu voia sa mai treaca prin asa ceva...
- Ce vrei, spuse indepartandu-se usor cu o voce rece dar tremuranda, ce mai avem de vorbit?
- Stii, raspunsul lui o facea sa ramana fara cuvinte, duritatea era de nerecunoscut, zidul de gheata din fata ei nu parea real, vreau sa stii ca
- Nu vreau sa stiu, chiar nu cred ca vreau, puteai sa ma suni...
- Stiu, dar te-am vazut aici si am zis ca te pot rapi cateva momente...
- Nu! Astept pe cineva, si daca vrei sa vorbim ma poti suna, acum scuza-ma dar trebuie sa plec. Isi stinse tigarea si o lua agale spre centrul orasului.
Capul ii voia, simtea cuvintele lovindu-se de zidul cu ochi albastrii din fata ei, lumea se naruia, voia sa ii spuna, sa il ia in brate, dar raceala lui o inebunea. Ramasese din nou singura, singura pe trotuarul din fata blocului, totu se naruia, va fi inca o noapte in care il va visa, inca o noapte trista in care rasuflarea ei se va stinge pe un colt de perete, iar strigatul de dor va ramane neauzit pentru eternitate. Isi tara corpul spre scara blocului, abia acum simtea frigul de afara, iar talpile ei ii transmiteau sageti de gheata, in timp ce ea isi tara corpul spre apartamentul nelinistei si disperarii sale. Va face o baie si va dormi, va dormi macar in vis el este langa ea, macar acolo...

ea

brusc isi deschise ochii, transpiratia rece dupa fruntea ei se unea cu lacrimile disperarii. era udata de transpiratia rece a disperarii, voaia sa tipe, sa planga dar nodul din gat nu disparea, strangandu-i toata nebunia intr-un singur punct... Isi privea mainile tremurand, tot corpul ii urla de dor... isi intoarce privirea catre jumatatea goala de pat, inca il vede acolo, inca ii batuie noptile... S-a jucat cu sufletul lui, l-a mintit si acum, cand singuratatea o arunca in agonie ii simte lipsa, dorul o mistuie mocnit. Nu credea ca ea nu va putea spune iarta-ma, ce cuvant simplu, dar inutil acuma... isi ridica trupul usor din pat si se indrepta spre balcon, frigul o facea sa tremure, dar privirea ei il cauta in noapte.
Inima ii tresarii, in lumina pierduta a unui felinar din fata ei il zari sprijinit de coltul unui bloc, fumand... Tragea cu patima din tigare, uitandu-se la ceas, astepta pe cineva??
Pleca in fuga spre dormitor, isi cauta pantalonii si un tricou, orice tricou, va cobori sa ii spunca iarta-ma, prin dezordinea nebuniei sale reusii sa se imbrace, trantii usa in spatele ei, luand-o la fuga pe scari, inima ii batea din ce in ce mai tare, sfarcurile ii erau tari, insetata de dorinta buzelor lui...
(va urma...)

dorinta....

atinge departarea infinitului, infrupta-te din carnea dulce a buzei lui, dispera in cauarea ochilor lui, alearga goala plangand dupa caldura limbii sale... si linisteste-te in haosul bratelor sale, lasandu-i inima sa scrijeleasca pe trupul tau un cuvant, o fraza, necitita de neputinta ochilor lor, intiparita doar pe trup si-n minte...