O cafea

Rosul mesei ii distrugea irisul, gandurile ii erau precum gloantele intr-un incarcator, incarcator pe care incerca sa il iroseasca prin apasarea tragaciului gurii sale, dar toate se blocau, facand arma inutila in fata ei. Astepta biciul vocii ei sa il trezeasca din disperarea neputintei. Tot drumul de la coltul blocului ei a fost neputincios, nu a putut sa se impotriveasca ei. Ea l-a rugat sa discute la o cafea, iar el a dat muriband din cap, un da care alta data nu ar fi aparut pe buzele sale, dar dorul il mistuieste avid.

- Stiu ca nu meritam sa iesim, dar cred ca, vocea ei tremura, incerca sa isi gaseasca ideile sa aibe o cursivitate, un sens, o directie, dar se trezea singura in desertul cuvintelor.

"nu meritam sa iesim" cuvintele il faceau sa tresara, isi ridica incet privirea... Merita mai mult decat o jalnica de cafea, merita totul, dar, exista un dar care il facea sa o urasca, desi o vedea precum un dar infinit... Mana isi cauta linistea pachetului de tigari asezat pe masa cu fata rosie. Flacara brichetei aprindea nebunia ochilor sai. O privea in ochi, calzi precum o adiere de vara, tristi precum o frunza de toamna ce paraseste infinitul copacului sau. Putea vedea in ochii ei o lacrima care isi facea loc in coltul ochilor ei, lacrima pe care pleoapele o tineau atat de strans in brate, nelasand-o sa alunece pe obraji si sa se piarda in infinitul rece al mesei.

- Stii, nu stii nimic. Sau poate stii, dar sunt pur si simplu curios. Ce vrei? Ce poate schimba ceea ce ai facut?

Vocea lui ii scrijelea inima, lasand in urma lor santuri de sange cald, sangele dragostei sale. Incerca sa se desmeticeasca din palmele cuvintelor sale, trebuia sa fie coerenta, simtea tremurul plecarii in vocea lui, trebuia sa gaseasca exact ceea ce trebuia ca sa il tina langa ea, sa il faca sa o asculte.

- Imi pare rau. Sincer imi pare rau, stiu ca am gresit, lacrimile se desprinsera din inclestarea pleoapelor, alergand nebuneste pe catifelarea obrajilor, atingandu-se reciproc pe barbie, spargandu-se infinit de masa rosie... Plangea, dar plansul ei era unul copilaresc, un plans sincer, trist, acumulat in spatele disperarii...

(va urma...)