Digul servetelului incerca sa opreasca raul lacrimilor sale, suspina tremurat. Incerca sa se linisteasca, trebuia sa poarte o discutie cu el pentru ca poate era unica sansa ce ii era acordata, ultima raza din intunericul disperarii.
- Demul mi-ai spus "Te voi iubi toata viata!", cuvintele astea mi-au ramas intiparite in suflet, si oricat as vrea sa le sterg nu pot... Cel mai rau este ca de fiecare data cand incerc sa le sterg constat ca langa ele sunt scrise aceleasi cuvinte, doar ca sunt scrise de mine pentru tine...
Privea forma din fata sa, forma care pana nu demult era iubita lui, cuvintele nu puteau sa le stearga, sentimentele erau mult prea tari, ametitoare... Incerca sa priveasca dincolo te atingerea amintirilor care ii strabateau mintea, de rascolirea trecutului care aprindea iadul dorintei, incerca sa citeasca ceea ce voia sa ii spuna... Ar fi vrut sa o stearga, dar, dar ea era un dar. Un dar doar al lui, un cadou ce il urcase coborase, arunca aducea... Impotrivirea rationalului incerca sa ii deschida gura inclestata, cuvintele disperarii invenitate de durere voiau sa se abata asupra ei, dar inima ii contracta tot corpul in dorinta de a intelege, de a primi un raspuns, o raza de lumina in infinitul iubirii ei. Fumul tigarii ii stingea dorul vorbelor, se impletea incet in camera cafenelei, rosul strident al mesei era pal in fata nebuniei... Privea chipul aprins al fostei iubite, lacrimile ce ii spalau fata, tremuratul mainilor, camsa mototolita, descultul picioarelor in aceea noapte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu