dimineata ei

O raza pierduta de soare ii atingea genele grele, care ascundeau ochii plansi, secati de dor, de jale, doar cearceaful alb patat de nelinistea ei ascunde inca multe cuvinte doar de ea stiute, inca urla dupa trupul lui, inca ii simte atingerea jucausa pe fata... Isi stranse genunchii goi la pieptul rece, ghemuit in pat ochii ii deveneau rosii, totul era pierdut, el ea ei... Nu a vrut sa o ascutle, nu a dorit sa stie nimic, a plecat in drumul sau lasand-o singura in strada sufletului sau.
Se ridica incet in lumina firava care ii lumina camera, e timpul sa plece, este o alta zi in care se va gandi la el, desi nu ii face bine, dar totusi.... Amintirile se napusteau asupra ei precum vulturii asupra unui cadavru, si ii smulgeau nelinistea ii sfasiau inima, destul! Gata, isi spuse ea scuturand din cap, corpul ei alb se indrepta spre sifonier, isi va alege tinuta pentru ziua de azi, si va pleaca.
Va parasi casa disperarii si va pleca. Isi stranse pumnii, masurand cu ochii sifonierul plin de haine, inchise ochii si alesese la intamplare hainele, le imbraca in fuga si iesi pe usa, era tarziu, va intarzia din nou... Dar e ultima data isi spuse zambind amar, ascunzandu-si mainile reci in buzunare. De astazi va fi un nou inceput, spuse imingand in usa blocului. Soarele ii zambea, ploaia lacrimilor sale se uscase, totul era uscat afara, totul va fi bine...